Daniel Pancu, actualul selecționer al naționalei U21 a României, a reacționat public după declarațiile antrenorului Universității Craiova, Mirel Rădoi, privind un presupus meci aranjat între Rapid București și CFR Cluj, în anul 2006.
Pancu consideră afirmațiile lui Rădoi drept „un atac grav la adresa Rapidului” și afirmă că, în acea perioadă, Steaua București, echipă pentru care evolua Mirel Rădoi, ar fi fost avantajată în mai multe partide. „Îmi bate inima mai tare după aceste declarații. Este un atac grav la adresa Rapidului. Mai ales că, în acel sezon, Steaua a avut niște meciuri cu Poli Iași, Farul și FC Vaslui… Cu Rapid, toți adversarii jucau cu 11 jucători în careu. Iar cu Steaua jucau la ofsaid la jumătatea terenului. Ce vă spun eu e și mai grav!”, a declarat Pancu, într-o intervenție la DigiSport.
Fostul fotbalist a oferit și exemple punctuale: „Țin minte un meci cu Farul, cu Anton Heleșteanu la centru. S-a terminat 0-0, noi având trei penalty-uri neacordate. Iar Farul a stat cu toată echipa în 16 metri. La meciul cu CFR Cluj nu a intrat nimeni în vestiar. Vă spun asta 100%. Și am memoria bună. Probabil că unii de la CFR Cluj jucau să ne bată, unii să nu ne bată”.
Declarațiile lui Rădoi vin înaintea confruntării dintre Rapid și Universitatea Craiova, programată în Superliga. Fostul căpitan al Stelei a relatat un episod în care susține că a fost informat despre o presupusă înțelegere între conducătorii Rapidului și CFR Cluj. Potrivit acestuia, Arpad Paszkany și George Copos ar fi intrat în vestiarul echipei clujene înaintea partidei respective.
„Nu existau reguli! Era libertate totală. A fost prima și ultima dată când am pariat. Eu am aflat de la Martin Tudor (n.r. – portar pe atunci la CFR Cluj), Dumnezeu să-l odihnească! Mi-a spus foarte clar că «Au venit domnul Paszkany și domnul Copos în vestiar și ni s-a spus că trebuie să câștige echipa Rapid. Atunci am fost înlăturat din primul 11». Am avut o discuție cu Dorinel, nu o fac publică”, a spus Rădoi.
Acesta a povestit că, la momentul respectiv, a pariat o sumă importantă de bani pe victoria Rapidului: „Le-am spus tuturor. Am sunat soția «Adu-mi la stadion toți banii pe care îi avem!». Țin minte că atunci erau 80 de milioane (n.r. – el declarase că a pariat 50 de milioane), toți banii pe care îi aveam în casă. Zicea că nici măcar bani de lapte pentru copil nu mai aveam. Am luat toți banii din casă!”
Rădoi a continuat cu detalii privind pariul făcut: „Nu jucam la pariuri și nu știam că nu poți să iei un singur meci. Am mai jucat un meci și era egal la pauză și primeam mesaje dacă pierdem banii. Meciul s-a terminat cum a trebuit, însă partea interesantă a urmat după”.
Sursa: www.prosport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News