Antrenorul Daniel Pancu (48 de ani) se vede nevoit să îi decidă soarta fiului lui Dan Șucu (63) la Rapid București. Victor Angelescu (41), oficialul giuleștenilor, a vorbit despre situația mijlocașului ofensiv Andrei Șucu (17).
Băiatul acționarului majoritar al Rapidului a fost promovat la prima echipă în urmă cu un an și a debutat într-un meci cu Universitatea Cluj, scor final 2-2, iar acum, planurile bucureștenilor au fost expuse.
Victor Angelescu a explicat că Andrei Șucu va rămâne în lotul primei formații a Rapidului. El a dat de înțeles că jucătorul ar putea pleca totuși sub formă de împrumut, însă, până în acest moment, giuleștenii nu au primit oferte pentru o asemenea mutare a fiului afaceristului Dan Șucu.
Președintele clubului a transmis că mijlocașul are potențial, fiind talentat. Ține de Andrei Șucu să-i demonstreze lui Daniel Pancu că merită să prindă minute pe teren.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro