Denis Ciobotariu despre Rapid: „M-am simțit ca acasă din prima”

FCSB – Rapid: Meciul poate fi urmărit duminică, de la ora 21:00

Partida dintre FCSB și Rapid va avea loc duminică, de la ora 21:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, accesibilă abonaților Digi România.

Denis Ciobotariu despre FCSB – Rapid și lupta din play-off

Fundașul echipei Rapid, Denis Ciobotariu, a vorbit despre meciul cu FCSB și despre așteptările sale pentru play-off.

„Sunt sigur că va fi un meci foarte frumos pentru spectatori, dar și pentru noi. Ne place când vine foarte multă lume la stadion și ne gândim la cele 3 puncte. Au fost câteva șuturi, nu s-a nimerit poarta. Asta că nu a fost minge pe spațiul porții e puțin exagerat. Ocazii au fost. Dacă au fost respectivii jucători acolo în fața porții și au respins. Cu toții atacăm, cu toții ne apărăm. Trebuie să oferim mai mult pe plan ofensiv și sunt sigur că vom face asta la meciurile viitoare.”

Referitor la lupta pentru titlu, jucătorul Rapidului a subliniat echilibrul competiției:

„Este foarte strâns, se poate întâmpla orice, cu o victorie, orice echipă se poate gândi la titlu. Cred că va fi cel mai interesant play-off de până acum. Foarte mulți spectatori vor veni, va fi frumos. Nu aștept un meci cu nerăbdare, îl luăm pe fiecare în parte și vrem să le câștigăm pe toate.”

Ciobotariu a discutat și despre perioada de adaptare la Rapid:

„Mă bucur că am ajuns aici, că am reușit să intru și în play-off pentru că au fost aceste bătălii dure. Mă bucur că m-am adaptat foarte repede și s-a văzut asta. Staff-ul, colegii m-au primit foarte bine, probabil de-asta nu am avut timp mult de adaptare. M-am simțit ca acasă din prima.”

Referitor la susținerea suporterilor, fundașul a evidențiat atașamentul fanilor față de echipă:

„Cred că Rapidul este una dintre cele mai iubite echipe din România, dacă nu cea mai iubită. Inclusiv la Hermannstadt au venit fanii, ne-au susținut, ne-au aplaudat. Este o echipă mare și fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că trebuie să dea tot ce are mai bun pentru acest tricou pentru că are o presiune mai mare. Trebuie să ne dedicăm la maximum în fiecare zi.”

Ciobotariu a menționat și reacțiile primite din partea suporterilor rivali:

„Am primit mesaje drăguțe, am primit multe mesaje, dar nu răspund, nu dau curs.”

Declarațiile lui Denis Ciobotariu au fost oferite pentru Digi Sport.

Sursa: www.digisport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News