Denis Ciobotariu: „Gândul meu este și la Rapid”

Denis Ciobotariu, fundașul central în vârstă de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, dar se va alătura echipei din Giulești abia în vara acestui an, după încheierea angajamentului său cu Sepsi OSK. În prezent, cele două cluburi nu au ajuns la un acord privind transferul său în această iarnă.

Jucătorul a declarat că își dorește să se alăture Rapidului înainte de finalizarea actualului sezon. „N-am mai fost în această situație, încă se negociază, sper să se rezolve, pentru că automat în subconștient gândul meu este și la Rapid. N-am cum să vă mint cu treaba asta, e imposibil, dar cred că lucrurile se vor rezolva și nu vor fi probleme”, a spus Ciobotariu.

Fundașul a subliniat că în perioada următoare va fi dificil să se concentreze exclusiv pe echipa actuală, având în vedere că planurile sale de viitor sunt deja legate de Rapid. „Nu cred că vor fi ușoare următoarele luni, mereu gândul meu va fi și acolo. Mă voi uita și la meciurile Rapidului, mă voi gândi la ce am de făcut și eu pentru mine, de asta zic că se va rezolva mutarea. Cred că și clubul e conștient că eu am gândul și la Rapid”, a explicat el.

Ciobotariu a menționat că proiectul sportiv al Rapidului a fost decisiv în luarea deciziei de a semna cu echipa bucureșteană. „Au fost mai multe oferte, dar tot acest proiect al Rapidului m-a convins să vin. Este o echipă mare, are suporteri mulți, fanatici, superbi, iar proiectul Rapidului îmi dă impresia că se dorește o echipă care se va lupta an de an la titlu, cred că va domina campionatul”, a declarat fundașul.

Jucătorul a lăudat implicarea financiară a patronului Rapidului, Dan Șucu, în fotbalul românesc. „De la domnul Șucu au plecat acum toate, a luat și Genoa, iar asta arată că dânsul face lucruri puternice, care n-au mai fost în România până acum. Toate acestea vor ajuta și fotbalul românesc să crească, nu numai Rapidul”, a afirmat Ciobotariu.

Referitor la relația sa actuală cu Sepsi, fundașul a precizat că discuțiile cu oficialii clubului au fost constructive. „Eu am o relație bună și cu Sepsi, iar când am discutat, în cazul în care luam decizia de a pleca, cei de la Sepsi mi-au spus că vor fi ok, în ideea în care vor accepta anumiți termeni. N-am apucat să discut cu domnul Dioszegi, însă poate dacă va fi nevoie, voi vorbi și cu dânsul”, a spus el.

În privința eventualei participări la un meci împotriva Rapidului în acest sezon, Ciobotariu a evitat să dea un răspuns clar. „Nu știu, asta nu trebuie să mă întrebați pe mine, întrebați antrenorul, patronul. Gândiți-vă dacă faci o greșeală întâmplătoare, apoi toată lumea interpretează. Zice lumea că ai făcut acea greșeală special, mai ales că lupta la play-off este foarte strânsă, se poate interpreta”, a explicat jucătorul.

În actualul sezon, Denis Ciobotariu a înscris două goluri în cele 21 de meciuri disputate pentru Sepsi OSK în toate competițiile. Valoarea sa de piață este estimată la 1,2 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Sursa: orangesport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News