Denis Ciobotariu: „Îmi doresc să plec la Rapid încă din iarnă”

Denis Ciobotariu, între Sepsi OSK și Rapid: detalii despre situația sa contractuală

Contractul fundașului Denis Ciobotariu cu Rapid București va începe după încheierea actualului sezon competițional, acesta urmând să rămână sub contract cu Sepsi OSK până în luna iunie. Totuși, jucătorul și-a exprimat dorința de a se alătura Rapidului încă din această iarnă.

„E o situaţie destul de complicată, vom vedea ce se va întâmpla, ce se va rezolva, eu sper să se rezolve. Înţeleg situaţia, sunt de acord şi cu clubul, cu cluburile de fapt, dar cum am zis, îmi doresc să plec. Am contract, îmi fac treaba, însă e clar că o să fiu şi cu gândul acolo. Este un pic ciudat pentru toată lumea, bănuiesc”, a declarat Denis Ciobotariu.

Acesta a menționat că în prezent cluburile nu au ajuns la un acord care să permită transferul său în această iarnă. „Cluburile nu se înţeleg între ele şi cred că asta este singura problemă. Nu prea am de ales, nu este după mine, este o situaţie în care orice jucător s-ar afla, n-ar avea ce să facă.”

La finalul sezonului, contractul jucătorului cu Sepsi OSK va expira, iar acesta a intrat deja în ultimele șase luni ale înțelegerii, ceea ce i-a permis să negocieze cu alte cluburi. Ciobotariu a confirmat că mutarea sa la Rapid este finalizată pe hârtie: „Totul este semnat, totul este rezolvat, mă bucur foarte mult că am semnat cu Rapid. Cred că este un pas în faţă în cariera mea, pe lângă cel financiar, mă refer şi la cel sportiv.”

În acest sezon, Denis Ciobotariu a evoluat în 21 de meciuri pentru Sepsi OSK, marcând două goluri în campionat, ambele în deplasare: unul împotriva CFR Cluj (3-3) și celălalt în partida cu Gloria Buzău (2-1).

Sursa: www.sport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News