Raul Rusescu consideră că Andrei Borza a fost depășit total în acest meci, pierzând toate duelurile cu sârbul Stanojev. I s-a confirmat ceea ce considera și înainte de meci, că U Cluj are un lot mult mai bun față de cel al Rapidului.
„Nu vreau să îi iau din merite lui Stanojev, dar Borza a făcut o partidă slăbuță pe fază defensivă. A fost depășit la fiecare acțiune, de asta a și fost schimbat. Dacă această etapă de play-off ne a arătat ceva, acel ceva este că Rapid nu are lot de titlu. Asta o știam de la începutul sezonului.
Ei au sperat la un moment dat, chiar și înainte de acest meci sperau, erau aproape, Costel Gâlcă a reușit să îi aducă într-o formulă în care să facă puncte. Dar este o diferență foarte mare între lotul lui U Cluj și cel al Rapidului. La nivel de schimbări și la nivel de jucători care intră pe parcurs. Bergodi l-a dominat tactic pe Costel Gâlcă cu acest 4-4-2, obligat fiind, că nu știa dacă schimba așa repede dacă nu se accidenta Chinteș.
Am crezut că vor avea probleme la mijloc, pentru că au fost 2-3. Din contră, au recuperat o mulțime de mingi. În repriza a doua era acțiunea și o semi-ocazie sau o ocazie mare. Mă surprinde faptul că niciun jucător nu l-a ajutat niciodată pe Borza. O
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro