Dorinel Munteanu și-a aflat sancțiunea pentru derapajul rasist la adresa rapidiștilor

În urmă cu exact două luni, pe data de 3 februarie, Dorinel Munteanu a folosit termenul „bronzați” făcând referire la unii dintre suporterii echipei Rapid, după încheierea meciului disputat în Giulești, în care Oțelul a suferit o înfrângere cu scorul de 1-2.

Astăzi, 3 aprilie, Comisia de Disciplină a emis o hotărâre privind acest incident, decizând să-l sancționeze pe Dorinel Munteanu cu un avertisment și o amendă în valoare de 4.500 de lei.

Procesul de evaluare a situației a durat o perioadă îndelungată, având în vedere că Oțelul Galați a contestat acuzațiile aduse în mai multe rânduri. Cu toate acestea, toate cererile formulate au fost respinse.

FC RAPID 1923 vs. Dorinel MUNTEANU – Plângere – Respinge excepția lipsei de interes invocată de către clubul ACS Suporter Club Oțelul Galați ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a plângerii disciplinare formulată de clubul ACS Suporter Club Oțelul Galați ca neîntemeiată.

Respinge cererea reconvențională formulată de clubul ACS Suporter Club Otelul Galați ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată de clubul FC Rapid 1923 SA.

În temeiul art. 12, 14 Bis și 15 din RD, raportat la art. 54.1 din RD, se sancționează antrenorul Dorinel Munteanu cu AVERTISMENT și penalitate sportivă de 4.500 lei”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină.

Declarația lui Dorinel Munteanu care i-a adus amenda de 4.500 de lei

Nu am intrat în conflict cu fanii Rapidului. Vocabularul este unul care li se potrivește. Ce să zic? Îi știu de mult, sunt extraordinari, fac atmosferă super bună.