După remiza albă cu Rapid, Leo Grozavu a găsit problema la Botoșani: „Avem o problemă mare”

După partidă Leo Grozavu și-a lăudat elevii și a punctat o problemă la echipă: lipsa unui jucător U21 de calitate, în absența lui Ilaș. Jucătorul U21 folosit astăzi a fost atacantul Antonio Dumitru.

„E cam mult spus spectaculos, dar a fost un meci cu ritm, între două echipe ca doi boxeri. Rapid a avut ocaziile mai mari, dar să nu uităm cum am început noi campionatul şi ne-au lipsit patru jucători.

În vestiar, băieţilor le-am spus jos pălăria pentru atitudine şi felul în care s-au dăruit, au jucat cu o echipă care e la alt nivel. Am făcut o partidă de atitudine foarte bună. Ne trebuie mai multă linişte, viziune, dar n-am ce spune. Suntem pe locul secund după 19 etape şi reuşim să ţinem piept unor echipe cu jucători valoroşi, unor cluburi de tradiţie, atunci nu ai cum să nu fii mulţumit. Aioani a fost în formă azi.

Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro