La Rapid pot fi înfrângeri care dor și înfrângeri care apasă, însă la meciul cu U Cluj, eșecul a devenit aproape irelevant, fiind acoperit de o senzație mult mai grea, aceea că echipa pe care o iubești nu mai seamănă cu spiritul Giuleștiului.
Mai țineți minte când unii încercau să-i explice patronului rapidismul, dar se pare că ușor-ușor, Șucu începe să le dea dreptate. Pentru Rapid, meciul pierdut cu U Cluj nu a fost doar un pas greșit în play-off, ci o radiografie dureroasă a unei formații care pare să fi pierdut exact esența ce o făcea diferită.
În Giulești nu a existat niciodată răbdare pentru jumătăți de măsură, însă nici nu s-au cerut miracole, pentru că publicul acesta, atât de greu de dus și atât de ușor de iubit în același timp, a știut mereu să accepte limitele, dar nu și lipsa de implicare. De aceea, ceea ce s-a simțit duminică seară nu a fost doar frustrare, ci o ruptură, un gol între ceea ce transmite echipa și ceea ce așteaptă tribuna.
Pentru că Rapidul nu este, în esență, o echipă de posesie sterilă sau de calcule reci, ci o stare de spirit construită pe intensitate, pe dueluri duse până la capăt, pe acel „ceva” care face diferența între a juca fotbal și a-l trăi, iar când acest „ceva” dispare, când pressingul devine timid și reacțiile întârzie, totul se transformă într-o formă fără fond pe care Giuleștiul o respinge instinctiv.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro