Eșec pentru Rapid în Franța: Brest Bretagne Handball s-a impus cu 33-21

Rapid București a pierdut în fața Brest Bretagne Handball în Liga Campionilor

Rapid București a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 33-21 (15-9), într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Pentru echipa din România, golurile au fost marcate de Sorina Grozav (5), Dorina Korsos (3), Ștefania Stoica (3), Albertina Da Cruz Kassoma (2), Lorena Ostase (2), Ainhoa Hernandez Serrador (2), Estavana Polman (2), Aissatou Kouyate (1) și Andjela Janjusevic (1). Portarul Diana Ciucă a înregistrat 11 intervenții, cu un procentaj de 25,58%.

De cealaltă parte, Brest Bretagne Handball a avut ca principale marcatoare pe Pauline Coatanea, cu 8 goluri, urmată de Onacia Ondono (5), Ana Viahireva (3), Juliette Faure (3), Siobann Delaye (3), Meline Nocandy (2), Coralie Lassource (2), Laura Kanor (2), Pauletta Foppa (2), Clarisse Mairot (1), Annika Lott (1) și Audrey Dembele (1). Portarul Katharina Filter a avut 18 intervenții, cu un procentaj de 51,43%, în timp ce Melina Cantin a apărat un șut (20%).

Meciul a fost arbitrat de Kristof Altmar și Marton Horvath din Ungaria, iar delegatul EHF a fost portughezul Antonio Goulao.

Într-un alt meci disputat sâmbătă, Buducnost Podgorica a învins echipa Vipers Kristiansand cu scorul de 26-20. Pentru duminică sunt programate confruntările Team Esbjerg – HB Ludwigsburg și Odense Handbold – Gyori Audi ETO KC.

Rapid București va disputa următorul meci pe 19 ianuarie, acasă, împotriva echipei Odense Handbold.

Clasamentul Grupei B după disputarea jocurilor de sâmbătă:

  1. Gyori Audi ETO KC – 13 puncte (8 jocuri)
  2. Team Esbjerg – 12 puncte (8 jocuri)
  3. Brest Bretagne Handball – 12 puncte (9 jocuri)
  4. Odense Handbold – 12 puncte (8 jocuri)
  5. Vipers Kristiansand – 7 puncte (9 jocuri)
  6. HB Ludwigsburg – 6 puncte (8 jocuri)
  7. Buducnost Podgorica – 3 puncte (9 jocuri)
  8. CS Rapid București – 3 puncte (9 jocuri)

Primele două echipe clasate se califică direct în sferturile de finală, iar formațiile de pe locurile 3-6 vor disputa meciuri eliminatorii, tur-retur, în optimile de finală. Echipele clasate pe ultimele două locuri vor fi eliminate din competiție.

Sursa: www.sport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News


Distribuie pe: