Situația de la Rapid este una extrem de dificilă, iar oficialii giuleștenilor au ales deja un înlocuitor pentru antrenorul Costel Gâlcă (54 de ani).
Conform informațiilor prezentate de digisport.ro, Daniel Pancu (48 de ani), actualul tehnician al celor de la CFR Cluj, va prelua Rapidul, din vară. Antrenorul ardelenilor s-a întâlnit cu conducerea giuleștenilor la o zi după Rapid – CFR 1-2, meci din cadrul etapei a 7-a din play-off.
Venirea lui Pancu la Rapid a fost comentată în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, iar Daniel Niculae (43 de ani), fost jucător și președinte al Rapidului, a oferit o reacție categorică. Niculae este de părere că această informație va afecta echipa din Gruia.
„Astfel de informație (n.r. plecarea lui Pancu la Rapid) nu face bine în vestiarul CFR-ului, pentru că ei sunt acolo, se bat la primul loc. Sunt niște zvonuri care nu fac bine jucătorilor. Sunt unii care vor înțelege și alții care nu. Sunt lucruri care au făcut rău de-a lungul timpului și Rapidului. Au apărut mereu informații la începutul play-off-ului. Dacă s-a discutat, cred că puteau fi amânate puțin discuțiile până la finalul sezonului”, a declarat Daniel Niculae, la Digi Sport.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro