Fanii celor de la UTA, mesaj clar pentru favoriți înainte de derby-ul cu Rapid

Runda cu numărul 4 a SuperLigii începe, vineri seară (ora 21) la Arad, cu un derby de tradiție în fotbalul românesc. Dar, UTA – Rapid trezește multe pasiuni și printre suporterii celor două formații.

În special arădenii țin ca favoriții lor să le hrănească orgoliul în fața giuleștenilor, care sunt înfrățiți cu fanii celor de la Poli Timișoara, nimeni alții decât marii rivali din vest ai „ultrașilor” Bătrânei Doamne.

Iar partida de mâine seară e cu atât mai importantă cu cât formația lui Adrian Mihalcea a început prost noul sezon, cu un singur punct din 9 posibile, dar și prin prisma faptului că UTA nu a bătut Rapidul la Arad de aproape două decenii. În noiembrie 2007, a fost 1-0 pentru arădeni, prin golul marcat de Alexandru Bălțoi.

Antrenorul „roș-albilor” de pe Mureș a recunoscut că a apelat la ajutorul fanilor înainte de confruntarea cu echipa lui Daniel Pancu. Aproximativ 70 de susținători ai echipei UTA s-au prezentat la antrenamentul de joi seara, au scandat, au cântat și au aprins torte, anticipând o seară special pentru fotbalul arădean.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *