Mauro Pederzoli, noul director sportiv al Rapidului, a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă, unde a transmis un mesaj clar privind exigențele pe care le va impune jucătorilor. Italianul a subliniat importanța unei culturi solide a muncii și a respectului pentru reguli în cadrul echipei.
„E nevoie să transmitem cultura muncii și respectul pentru reguli”, a afirmat Pederzoli. El a adăugat: „Toată lumea vrea să câştige, n-am cunoscut niciodată pe cineva care să spună că vrea să piardă, dar nu toţi sunt capabili să facă lucrurile corect pentru a câştiga. Iar lucrurile corecte pentru a câştiga înseamnă să munceşti din greu în fiecare zi, să fii profesionist în fiecare moment, să fii conştient că reprezinţi ceva important, cum e Rapid, în fiecare moment, nu doar pe teren. Sunt o mulţime de lucruri mărunte care pot schimba mentalitatea. Apoi, fotbalul înseamnă calitatea jucătorului, tactica, pregătirea fizică. Dar mentalitatea înseamnă să înţelegi că, dacă vrei să câştigi, trebuie să munceşti din greu în fiecare zi, în fiecare moment.”
Numirea lui Pederzoli a generat reacții și din partea unor oameni de fotbal din România. Florin Prunea, fost președinte de club, a comentat în direct la Digi Sport decizia lui Dan Șucu de a aduce un director sportiv cu experiență internațională: „Omul vine dintr-un fotbal aflat la un alt nivel. Școala de directori sportivi din Italia este… Acolo, nu ești director sportiv cum ești pe la noi, să faci schimbările. Asta este școala de directori sportivi români. Cei din Italia au școală, frate. Spune-mi un director sportiv din România care decide transferurile. Spune-mi unul singur, hai! Aa, dacă nu ești lăsat, du-te, frate, și fă altceva. Ce e asta?”
După ce a urmărit și imaginile de la conferința de prezentare a italianului, Prunea a adăugat: „Și uite, domne, cum arată omul, top. E top! Uite-te cum se vede, eu nu l-am văzut în viața mea, dar mie îmi inspiră respect omul ăsta.”
Prin discursul său, Pederzoli a trasat deja principalele direcții pe care le va urmări la club, cu obiectivul de a aduce o schimbare de mentalitate și profesionalism în cadrul echipei din Giulești.
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News