Rapid București a făcut un transfer important în această iarnă, aducându-l pe Ermal Krasniqi, în vârstă de 25 de ani, de la CFR Cluj.
Tranzacția a costat un milion de euro, o sumă considerabilă pentru campionatul României.
Krasniqi nu doar că a fost transferat, dar a primit și un salariu lunar impresionant de 18.000 de euro. Acesta este unul dintre cele mai mari salarii din SuperLigă, ceea ce subliniază importanța pe care Rapid o acordă jucătorului din Kosovo.
Cu toate acestea, nu toată lumea este de acord cu această investiție. Fostul portar, Florin Prunea, a exprimat îndoieli cu privire la valoarea transferului. ”Pentru campionatul României mi se pare o sumă incredibilă. Sigur, e un jucător de 25 de ani, cochetează și cu echipa națională, joacă pe mai multe poziții, dar chiar și așa. Înseamnă că ai încredere formidabilă în el. Dacă dau atâția bani înseamnă că trebuie sa mă ducă minim în grupele Europa League”, a afirmat Florin Prunea la Digi Sport.
Pe de altă parte, Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, este convins că suma plătită pentru Krasniqi este una mică, având în vedere că kosovarul poate juca pe mai multe poziții și are o valoare mult mai mare decât cea arătată până acum.
”Dacă stăm să ne uităm la acest sezon, nu are cifre impresionante, doar că CFR a schimbat sistemul și Krasniqi are o valoare mult mai mare decât ce a arătat în sistemul respectiv.
Poate fi o sumă mare, dacă ne uităm acum, dar dacă ne uităm la ce poți să iei pe Krasniqi când era în formă, e o sumă mică. Krasniqi poate juca oriunde în bandă. Va juca ori bandă stângă, ori bandă dreaptă”, a spus Angelescu la DigiSport.