Au apărut noi informații cu privire la fotbalistul de la Rapid care a avut nevoie de o operație după problemele medicale întâmpinate.
Despre Cătălin Vulturar este vorba. Mijlocașul de 22 de ani a suferit o accidentare în duelul cu Universitatea Cluj, încheiat cu victoria ardelenilor, scor 2-1. Clubul din Giulești a venit cu detalii despre situația lui Vulturar.
În urmă cu o săptămână, jucătorul aflat sub comanda antrenorului Costel Gâlcă a fost supus unor investigații medicale. Ulterior, diagnosticul a venit: disjuncție acromio-claviculară. Potrivit jurnaliștilor de la Golazo, care au prezentat informații de pe site-ul kinetic.ro, disjuncția acromio-claviculară e o leziune care afectează articulația dintre claviculă și acromion și apare atunci când ligamentele care susțin această articulație sunt întinse, parțial rupte ori rupte în totalitate.
Prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului, rapidiștii au anunțat că „Vulturar a trecut ieri printr-o intervenție chirurgicală la umărul drept, realizată de Dr. Andrei Popescu”. Operația a fost realizată la Spitalul Metropolitan București.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro