Gigi Corsicanu, fost lider de galerie al Rapidului, a criticat dur politica de transferuri a echipei giuleștene, după ce aceasta a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie, în Liga 1.
„Problema cred că e că n-am fost bine organizați în campania de achiziții. Asta e problema. Nu suntem acoperiți pe toate posturile. N-avem atacant, improvizăm, încercăm cu mijlocași. Atacanții care au fost aduși acum sunt sub pretențiile Rapidului”, a declarat Corsicanu pentru FANATIK.
Cea mai mare greșeală a fost însă cedarea lui Marko Dugandzic: „Putea să rămână Luckassen, care vedem cum joacă acum la UTA, rămânea Luckassen, îi măream contractul și asta era.
Când vrei să obții ceva, faci niște eforturi, o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar și îl păstrezi să îți îndeplinești obiectivul.
Sau cel puțin, cu banii pe care i-ai încasat, ei un atacant de calitate, care să te scoată, nu de-ăștia care au jucat trei meciuri în doi ani.
Cei de la FCSB văd că deja se mișcă, au mai luat jucători. La noi e problemă”.
Corsicanu i-a apărat și pe suporterii Rapidului, care au cântat pentru Voluntari la finalul meciului cu ilfovenii: „După atâtea meciuri proaste să zică mersi. Suporterii au fost foarte indulgenți.
Ce era să facă galeria? Au făcut haz de necaz. Cum o dai, nu e bine. Dacă înjurau în masă iar era rău.
De ce a fost rușinos? Nu s-a greșit cu nimic, sub nicio formă.
O ironie la felul în care s-a prezentat echipa, cel mult. Să zică mersi că nu au fost apostrofați. Alții au pățit și mai rău la Rapid”.
Corsicanu s-a adresat apoi conducerii Rapidului: „Eu consider că ar trebui să se aducă jucători mult mai consacrați, nu să facem experimente.
Jucători cu CV, care în momentele dificile să facă diferența, să te scoată din impas. Trebuie schimbată puțin strategia.
Trebuie minim doi atacanți, să fii acoperit. O echipă care vrea să se bată la campionat trebuie să se axeze pe atac și noi la e aproape inexistent acum.
Nu mai câștigăm nici pe teren propriu și s-au săturat și oamenii”.
Meciul dintre Rapid și FC Voluntari a stabilit un record negativ pe Giulești în acest sezon. Doar 5.934 de spectatori au fost prezenți, lucru subliniat și de Gheorghe Răducanu: „Stadionul a fost jumătate gol, iar asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru conducere. Plătim cele mai mari prețuri la bilete din România și așteptările sunt cu totul altele”.
El cere expliații și pentru eliminarea din Cupa României, principala nemulțumire a fanilor: „Categoric ar fi umbrit Centenarul dacă nu terminăm măcar în primele trei. Noi suntem supărați însă mai mulți pentru Cupă.
Era normal ca la meciul cu CSA Steaua să abordeze altfel. Eu aș vrea să știu cine a decis să joace așa.
Putai să joci cu prima echipă, aveai 2,3-0 la pauză, asigurai victoria și după aceea făceai niște schimbări.
Până la urmă era un antrenament. Era o echipă de Liga 2, nu era ceva ieșit din comun. Sunt niște greșeli repetate”.