Rapid și Petrolul se vor întâlni luni, la ora 22:00, în cadrul evenimentului numit “Primvs Derby”. Meciul va fi transmis în direct pe Prima Sport 1 și online pe PrimaPlay.ro.
Cu această ocazie, clubul Rapid a pregătit o inițiativă specială. Jucătorii vor purta tricouri pe care va fi imprimat numele echipei la care și-au început cariera. Clubul a anunțat pe rețelele de socializare: “PRIMVS DERBY, PRIMA ECHIPĂ. Ca să ai puterea să mergi ‘Obligatoriu Înainte’, e nevoie să fii recunoscător pentru ce ai trăit la început de drum. Să respecţi locul de unde ai plecat înseamnă să îţi recunoşti rădăcinile şi să ştii cine eşti şi ce valori ai.”
Rapid a mai precizat că: “Cu ocazia primului derby, meciul cu Petrolul, ne întoarcem la origini şi onorăm prima echipă la care şi-au început cariera jucătorii Rapidului. Băieţii noştri vor juca în meciul de pe ‘Ilie Oană’ cu numele primei lor echipe scris pe tricou. Astfel, deasupra numelui jucătorilor va sta primul lor club, semn că primul pas pe stadion va fi mereu parte din tricoul de joc şi din iubirea lor pentru fotbal.”
După meci, unele dintre tricouri vor fi trimise la cluburile de origine ale jucătorilor pentru a fi expuse în muzeele acestora. “De asemenea, vom alege câteva tricouri care vor fi vândute la licitaţie, pentru a veni în sprijinul unui caz social. ‘Primvs Derby, prima echipă’. O ocazie să ne amintim frumos de un trecut care ne-a adus aici pe toţi împreuna!”, a concluzionat clubul Rapid.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News