Hromada e OUT patru luni: ”N-o să înceapă nici pregătirea”

Jakub Hromada (27 de ani), mijlocașul slovac împrumutat de Slavia Praga la FC Rapid București până la finalul sezonului, a suferit o accidentare în timpul meciului împotriva echipei FCSB. Mijlocașul a fost înlocuit în minutul 50 al partidei cu Xian Emmers.

Potrivit declarațiilor lui Robert Niță, fost jucător al Rapidului, se pare că Hromada s-a accidentat la umăr și va trebui să suporte o intervenție chirurgicală care îl va ține departe de teren cel puțin patru luni.

„Sută la sută va fi operat și va lipsi patru luni. Are niște probleme serioase la umăr. Inițial s-a încercat varianta cu orteză, să fie imobilizată articulația, dar nu. La un control mai amănunțit și la anumite mișcări s-a constatat că accidentarea este foarte serioasă. În jur de patru luni, da!

N-o să înceapă nici pregătirea cu echipa. Din ceea ce știu eu, deja cu băiatul s-a discutat pentru a rămâne la Rapid în continuare, el este împrumutat. Din ce știu, clubul nu va abandona jucătorul, chiar dacă va lipsi patru luni”, a declarat Niță pentru Fanatik.

Chiar dacă este împrumutat de la Slavia Praga, acționarul majoritar de la Rapid, Dan Șucu, ia în calcul posibilitatea de a-l transfera definitiv pe Hromada, acesta având opt apariții până acum pentru echipa giuleșteană și reușind să înscrie un gol.

Înainte de a ajunge la Slavia Praga pentru 500.000 de euro, Hromada a evoluat la FK Senica, Viktoria Plzen și Slovan Liberec. Mijlocașul a mai făcut parte pentru o perioadă de timp din loturile echipei Sampdoria, însă nu a primit șanse de joc în tricoul genovezilor.

În perioada junioratului, slovacul a mai aparținut academiilor echipelor Juventus și Genoa, iar în cariera sa a mai trecut pe la Pro Vercelli.