Ilie Dumitrescu: „Rapid va deveni o forță în fotbalul românesc sută la sută”

Analiza lui Ilie Dumitrescu asupra competiției pentru titlu, prezentată în cadrul emisiunii Digi Sport Special, aduce o perspectivă interesantă asupra situației din SuperLiga României.

În ciuda avansului de zece puncte pe care FCSB îl deține în fața Rapidului, echipa clasată pe locul doi, experții consideră că titlul rămâne încă o chestiune deschisă.

Conform fostului mare fotbalist, Ilie Dumitrescu, Rapid și CFR Cluj sunt încă în cursa pentru titlu. Cu toate acestea, cele două echipe de pe podium trebuie să evite greșelile, având în vedere că ambele au un program mai dificil în comparație cu FCSB.

În etapele finale ale campionatului regulat, FCSB va juca împotriva Petrolului și Rapidului, în timp ce CFR Cluj se va confrunta cu meciuri dificile împotriva Farului și Hermannstadtului. În ultima etapă, Rapidul va avea un meci crucial împotriva FCSB-ului, dar până atunci va trebui să înfrunte Universitatea Craiova.

E presiunea aia până la play-off. Trebuie să te duci să câștigi contra Craiovei. Vreau să văd Rapidul în meciul cu Craiova. Văd două echipe lângă FCSB în lupta pentru titlu. Văd că și CFR, și Rapid sunt încă în lupta pentru titlu.

Când ești în spate și joci cu presiunea rezultatului și ai și meciuri complicate. Până la urmă, FCSB a avut meci la U Cluj. U Cluj, dacă o bate pe Botoșani, este foarte aproape să intre în play-off.

FCSB a avut cu U Cluj, primul pas greșit, a avut meciul ăsta cu FC Botoșani, un program accesibil și l-a materializat. Are cu Petrolul, există posibilitatea să câștige cu Petrolul, are forța să o facă.

Celelalte două au meciuri complicate. Rapid va deveni o forță în fotbalul românesc sută la sută și va fi tot timpul acolo sus pentru câștigarea campionatului, dar trebuie să vedem o schimbare în bine și în personalitate la jocurile de afară. Acasă e greu să o bați pe Rapid, e greu să scoți puncte cu Rapid în Giulești.

În deplasare, trebuie să aibă aceeași personalitate, aceeași consistență și aceleași realizări. Plus, în momentul de față sunt deficiențe foarte mari în multe momente pe faza defensivă. Încă nu au găsit o formulă în așa fel încât să existe un echilibru.

La mijloc, FCSB stă cel mai bine din Liga 1 și asta este important, plus cei doi (n.r. Florinel Coman și Darius Olaru) care sunt într-o formă extraordinară și asta e un atu, un avantaj pentru cei de la FCSB”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea Digi Sport Special.