Ioan Ovidiu Sabău despre Rapid: „O echipă bine organizată, pregătită de contraatac”

Universitatea Cluj ocupă prima poziție în clasamentul SuperLigii, cu 41 de puncte, la egalitate cu FCSB. Rapid, care vine după o victorie pe teren propriu împotriva Craiovei, se află pe locul șase, cu 35 de puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești, ultima poziție care asigură calificarea în play-off.

Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, îl va întâlni în următoarea etapă pe fostul său coleg de cameră, Marius Șumudică, actualul tehnician al Rapidului. Sabău a vorbit despre adversarul din etapa următoare:

„Rapid este un adversar care în momentul de față arată destul de bine ca organizare, ca stare de spirit. Stă într-un 5-4-1 bine organizat defensiv, este o echipă scurtă, pregătită în orice moment de contraatac, dacă va aborda jocul cum a jucat ultimul joc, cu Craiova.

Rapid este o echipă bună de reacție și, în momentul de față, una care știe să lupte. Asta văd, o formație organizată, scurtă, agresivă, iar jucătorii foarte prezenți în joc mai ales din punct de vedere mental.

Șumudică are talentul de a-și motiva jucătorii, de a-i acapara, de a-i face să se simtă importanți. Are experiență, e un antrenor bine pregătit, pe care eu îl apreciez foarte mult. E un tip foarte inteligent în a pregăti jocurile.

Ne așteaptă un meci greu, noi trebuie să arătăm bine, nu va fi deloc ușor să găsim acel echilibru de care avem nevoie. Să vedem cum vom aborda și noi, dacă vom merge cu presing sus sau ne vom retrage, o să vedem cum gândesc strategia.”

Sursa: www.digisport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News


Distribuie pe: