Declarații înainte de meciul CFR Cluj – Rapid
La conferința de presă premergătoare meciului dintre CFR Cluj și Rapid București, antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, și mijlocașul Jakub Hromada au oferit detalii despre pregătirea echipei și așteptările pentru această partidă, conform www.digisport.ro.
Jakub Hromada, mijlocaș defensiv al echipei bucureștene, a subliniat dificultatea meciului, având în vedere stilul de joc al adversarilor.
„O respectăm pe CFR Cluj, dar mergem acolo pentru a câștiga toate cele trei puncte. Avem șansa să urcăm în primele șase locuri ale clasamentului și ne dorim să rămânem acolo. CFR este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului, însă vom face totul pentru a o învinge. Știm că va fi un meci greu, dar va fi un meci greu pentru ambele echipe.
Detaliile vor fi importante, la fel și mentalitatea. CFR practică un fotbal dificil, dar în același timp simplu. Este o echipă care luptă, o echipă cu jucători foarte buni, așa că trebuie să fim bine pregătiți. Toți știm că atunci când câștigi este mai ușor, așa că atmosfera este bună, avem mai multă încredere și ne dorim să câștigăm fiecare meci”, a declarat Hromada, citat de Agerpres.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a vorbit despre provocările meciului, inclusiv condițiile meteorologice și starea echipei după pauza competițională.
„Nu prea ne-a prins bine această pauză. Câștigasem ultimele două meciuri acasă, nu primisem gol de cinci meciuri și vine acest meci după această pauză. Vom vedea cine a gestionat pauza mai bine. Nu am stat să mă uit exact, dar cred că acasă i-a bătut doar U Cluj și UTA. Sunt puternici, cu siguranță vremea va fi potrivnică. Am înțeles că vor fi grade cu minus. Vom vedea cine se va adapta mai bine la aceste condiții.
Noi suntem pregătiți, ne-am pregătit bine în perioada asta, chiar dacă am avut jucători la națională și aici mă refer la Manea, la Pașcanu, la Borza. Practic trei titulari, dar restul s-au pregătit bine. În primul rând este important că nu primim gol. Dacă nu primim gol, e clar că avem un punct în buzunar. Dacă reușim să și marcăm, atunci avem trei puncte.
Eu am zis de la început că sunt aici că să construiesc ceva. Filozofia mea înseamnă să mă bazez în mare parte pe defensivă. Target-ul meu este play-off-ul, iar apoi vom vedea. Dacă în prima parte am spus că trebuie să facem 20 de puncte, uite că am reușit și cred că mai avem nevoie de încă 20 pentru a ne clasa în play-off”, a afirmat Șumudică.
De asemenea, antrenorul a confirmat prezența lui Săpunaru în lot pentru această partidă.