Funsho a deschis scorul în minutul 48, înainte ca echipa olteană să rămână în inferioritate numerică, după eliminarea lui Houri. Cu toate acestea, echipa din Bănie a reușit să întoarcă rezultatul, grație golurilor marcate de Baiaram și Mitriță, apropiindu-se la 4 puncte de liderul FCSB.
Jayson Papeau și-a exprimat dezamăgirea pentru rezultatul partidei și de prestația echipei sale. Mai mult, el a comentat schimbarea sa din minutul 57, exprimându-și nemulțumirea: „Trebuie să ne concentrăm la meciul viitor. Am fost nervos pentru că vreau să joc. Pot să înțeleg schimbarea, pentru că aveam galben, arbitrul dăduse deja un roșu pentru cealaltă echipă.
Înțeleg de ce am fost schimbat. După ce am luat primul gol, toți am pus capul în pământ de parcă pierduserăm cu 0-10. Trebuie să fim mai concentrați, era 1-1 și mai aveam timp.
Când trebuia să câștigăm toate meciurile, am început să pierdem. Acum trebuie să ne concentrăm pe următorul meci și să îl uităm pe acesta.”
La rândul său, Cristiano Bergodi și-a exprimat nemulțumirea față de prestația echipei sale în partida din Bănie: „La cald e normal că sunt nervi și că toată lumea e dezamăgită. Am pierdut într-un mod incredibil.
În prima repriză am jucat doar noi, am dat gol în minutul 48. Au dat un gol din ofsaid, dar tot noi am fost la conducere în prima repriză. A fost un meci dificil pentru noi, dar și pentru ei.
La pauză am zis că se poate câștiga dacă dai gol. Ne-am făcut harakiri. Dacă dai gol și te relaxezi…. Am primit 2 goluri! Am schimbat, nu s-a întâmplat nimic. Am jucat și 11 contra 10! E inexplicabil. E frustrant.”