Sâmbătă, la Buzău, Rapidul a înregistrat un nou rezultat negativ în acest sezon, nereușind să o învingă pe Gloria, în ciuda deschiderii scorului încă din minutul 10, prin Jayson Papeau.
Mijlocașul francez a evoluat timp de 73 de minute, moment în care antrenorul Neil Lennon a efectuat o dublă schimbare, înlocuindu-i pe Papeau și Hasani cu El Sawy și Micovschi.
În momentul schimbării, jucătorii înlocuiți i-au salutat pe cei de pe banca tehnică și colegi, conform protocolului. Însă, pe reluările fazei faultului comis de El Sawy asupra bulgarului Diego, difuzate de postul PrimaSport, s-a observat un moment stânjenitor. Papeau, autorul unicului gol al Rapidului, a părut să fie ignorat de Cristi Săpunaru, fundașul experimentat care și-a pierdut statutul de titular în acest sezon.
Incidentul a atras atenția unor fani rapidiști, care au criticat gestul lui Săpunaru, publicând clipul pe grupuri de suporteri. Unul dintre aceștia a comentat: „Frumos gestul făcut de nenea Săpunaru la 1-0 pentru Rapid”.
Cristi Săpunaru a evoluat într-un singur meci din cele cinci disputate de Rapid în acest sezon, intrând pe teren în finalul partidei cu Petrolul, meci câștigat de echipa ploieșteană cu 1-0.
În cadrul conferinței de presă de după meci, antrenorul Neil Lennon a respins ferm speculațiile privind o posibilă tensiune între el și Săpunaru. „Este o prostie totală, o prostie totală. Nu știu de unde ați scos asta. Cristi ar fi trebuit să fie titular cu Sepsi, însă s-a accidentat și nu este încă recuperat”, a declarat Lennon. El a adăugat: „Din nou, mă aflu aici, răspunzând unor întrebări despre unele zvonuri inventate, pe care nu le pot controla. Nu vreau să vorbesc despre fabulații, ci despre realitate. Trebuie să se termine!”.