Petrolul Ploiești cere 500.000 de euro pentru Tidiane Keita
Oficialii clubului Petrolul Ploiești au stabilit suma minimă pentru care sunt dispuși să renunțe la Tidiane Keita. Potrivit lui Claudiu Tudor, clubul solicită 500.000 de euro pentru transferul mijlocașului francez.
„Fără 500.000 de euro Keita nu face un pas în afara Ploieștiului!”, a declarat Claudiu Tudor.
Acesta a confirmat că Petrolul a primit oferte atât de la Rapid, cât și de la FCSB. „Da, sunt oferte pentru Keita și de la FCSB, și de la Rapid, dar fără 500.000 de euro jucătorul nu face un pas în afara Ploieștiului! Vedem ce va fi în continuare. Oricum, Petrolul, cu toate problemele financiare, luptă să ajungă în play-off”, a precizat oficialul clubului pentru GSP.ro.
Conform fanatik.ro, Gigi Becali, finanțatorul FCSB, ar fi oferit 400.000 de euro pentru Keita, însă această sumă nu corespunde cerințelor Petrolului.
Keita a ajuns la Petrolul Ploiești în vara anului trecut din postura de jucător liber de contract. În actuala stagiune, a evoluat în 25 de partide, dintre care 23 în Superligă, și a reușit o pasă de gol în remiza cu Sepsi, scor 1-1, în etapa a 15-a.
Partida respectivă a fost marcată de un scenariu neașteptat. Petrolul a avut superioritate numerică încă din prima repriză, după eliminările lui Kallaku și Coman, și a condus cu 1-0 din minutul 28, prin reușita lui Alexandru Tudorie. În minutul 89, Andres Dumitrescu a marcat pentru Sepsi, stabilind rezultatul final.
Sursa: www.gsp.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News