La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu

Este clar că prima problemă a giuleștenilor este la antrenori și la jucători, dar trebuie spus și că echipa se confruntă cu situația în care aproape la fiecare meci deciziile la limită sunt luate contra lor.

6 jucători de la CFR și unul de la Rapid erau în careu la execuția lui Rrahmani, de la 11 metri

Inclusiv la meciul de la Cluj, cu CFR, scor 2-3, au fost mai multe faze în care giuleștenii se pot plânge de arbitrajul lui Marian Barbu. ”Centralul” a lăsat foarte liber jocul la intimidare propus de unii dintre jucătorii gazdelor, între care s-au remarcat Keita și Muhar.

Una dintre fazele în care Marian Barbu a ignorat regulamentul a fost cea din minutul 72, la penalty-ul dictat la intervenția lui Iulian Dima din Camera VAR, după hențul făcut de Boben la care nu au reacționat nici centralul, nici ”asistentul” Vasile Marinescu.

În momentul în care Rrahmani a fost pe punctul de la executa, în careu intraseră nu mai puțin de șase jucători ai CFR-ului și unul de la Rapid. De fapt și un al șaptelea era în poziție neregulamentară, pentru că intrase în ”căciulă”, așa cum i se spune semicerului desenat la limita careului mare.

Cu toții aflați în câmpul vizual al lui Marian Barbu. De această dată, nici VAR-ul în care se aflau Dima și Stelian Slabu (AVAR) nu a mai intervenit.

Conform lui Marius Avram, arbitrul Marian Barbu ar merita o notă de suspendare după CFR – Rapid, scor 3-2

La final, prezent în platoul emisiunii Digi Sport Special, fostul arbitru internațional Marius Avram a spus că la modul în care observatorii îi notează pe arbitri, Barbu ar putea primi un calificativ sub 7.9, ceea ce ar însemna reținerea de la delegări.

Întrebat de realizatorul Vali Moraru ce notă ar primi Barbu, fostul arbitru internațional a fost clar: ”Dacă îi scad acele cartonașe galbene pe care nu le-a dat, au fost mai multe faze în care a lăsat niște atacuri un pic peste limită, de obicei, conform instrucțiunilor, observatorii scad câte un 0,1 pentru fiecare cartonaș galben acordat greșit și totul pornește de la nota 8,4.

Nu există 10. Există 8,4 și dacă tu greșești, 8,3, 8,2, 8,1. Eu i-aș fi dat nota 8,2 lui Marian Barbu. Și dacă îi scad 0,5 pentru acest penalty pe care nu l-a văzut, deja etapa următoare stă acasă.

Merge deja către 7,7, iar de la 7,9 se consideră că este o notă de suspendare. Nu întotdeauna. Depinde și de faze. De exemplu, o fază pe care arbitrul nu avea cum să o vadă, i se scade 0,5 din notă dacă îl ajută VAR-ul,  dar nu este sancționat cu suspendare.”

Citește tot articolul aici