Laude pentru Şumudică. Cum a ”schimbat” atmosfera din Giuleşti

Rapid București va juca împotriva Universității Craiova, în deplasare, sâmbătă, de la ora 21:30, în cadrul Superligii României.

Marius Șumudică a preluat conducerea echipei Rapid după demiterea antrenorului scoțian Neil Lennon, care a fost îndepărtat în urma rezultatelor nesatisfăcătoare obținute în primele șase etape, în care echipa din Giulești nu a reușit nicio victorie.

Claudiu Petrila, jucător la Rapid, a vorbit despre impactul adus de noul antrenor: „A adus o energie mai bună. Dânsul știe foarte bine ce înseamnă acest club și asta ne ajută mult și pe noi.”

Petrila a menționat importanța schimbării sistemului de joc: „Este important pentru că fiecare știe foarte bine ce are de făcut pe postul nostru și asta schimbă multe.”

În legătură cu atmosfera din vestiar, jucătorul a declarat: „În vestiar nu cred că s-au schimbat foarte multe lucruri. (…) Eram bine și înainte. Vorbeam să ne încurajăm, să ne ajutăm, dar când venea meciul parcă încercam să facem ceva bine și nu ne ieșea nicicum.”