Marea problemă pe care ar putea să o aibă „finala de titlu” din acest sezon de Superliga » Alternativele sunt limitate

În acest weekend se joacă penultima etapă din sezonul regulat în Superliga, la capătul căreia putem cunoaște toate echipele calificate în play-off. Primele 5 poziții au fost deja securizate, în timp ce pentru ultimul loc se luptă în continuare trei echipe (FC Argeș FCSB și UTA Arad). Calculele complete, disponibile AICI.

După meciul de sâmbătă, dintre Universitatea Craiova și Metaloglobus, terminat cu victoria chinuită a oltenilor, scor 2-1, un lucru este cert: echipa lui Filipe Coelho va încheia prima sezonul regulat, indiferent de ceea ce va face ea în ultima etapă, la Rapid, și de restul rezultatelor din meciurile rămase.

Asta înseamnă că, respectând programul din play-off, Craiova va juca ultima etapă, a zecea, cea în care s-ar putea decide titlul, în deplasare, pe terenul echipei de pe locul al doilea de la finalul sezonului regulat. În acest moment Dinamo și Rapid au cele mai mari șanse să termine pe poziția secundă.

Însă, Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, nu poate fi disponibil în acea perioadă pentru echipele din București, pentru aproximativ 10 săptămâni, deci ca atare nu va putea găzdui meciul în care ar urma să se decidă campioana, în weekend-ul 24-25 mai, dacă asta nu se va întâmpla totuși înainte de ultima rundă, iar suspansul va fi prelungit până în final.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro