Marian Aioani, revoltat la interviuri: „Nu înțeleg, nu are sens!”

La scorul de 1-0 pentru U Cluj, în minutul 83 al întâlnirii, Marian Aioani a ieșit în întâmpinarea lui Mendy, marcatorul primului gol, iar „centralul” Florin Andrei a dictat imediat penalty. Contactul a existat, dar portarul susține că a fost inițiat de adversar, după ce se aruncase deja în așteptarea unei lovituri de la 11 metri.

„Nu am avut o repriză a doua reușită. În prima am încercat, am construit, am avut câteva ocazii, dar în a doua ne-a lipsit să verticalizăm jocul.

Nu mai are rost să mă uit la faza penalty-ului. Ce s-a văzut, cum sare în pisicină… nu înțeleg cum domnii arbitri nu văd asta. S-a văzut și în timpul meciului că am încercat să mă feresc.

Nu pot să înțeleg cum au dat așa ceva. Nu eram în alunecare, am vrut să-l blochez. Mingea era aproape de mine, m-am oprit, m-am ferit, și el a sărit peste mine.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro