Marius Avram: „Rapid trebuia să primească penalty clar la Petrila”

În meciul dintre Rapid și FC Argeș, desfășurat în prima etapă a noului sezon de Superligă, giuleștenii au solicitat acordarea unui penalty în minutul 45, în urma unui duel dintre Tudose și Petrila în careul argeșean. Arbitrul Horațiu Feșnic a lăsat jocul să continue, iar asistentul din camera VAR, Szabolcs Kovacs, nu l-a invitat să revadă faza.

Fostul arbitru Marius Avram a comentat decizia în cadrul emisiunii Fotbal Club, exprimându-și dezacordul față de maniera în care a fost gestionată faza de arbitraj.

„O fază în care am fost surprins că arbitrul nu a acordat penalty. Îl lovește din plin, îi pune piedică clar. Cred că cei de la VAR aveau toate elementele pentru a interveni la această fază. Fundașul nu atinge mingea, ci doar piciorul atacantului, chiar de două ori. Puteau să-l cheme la VAR ca să vadă faza mai bine. Mi-e foarte greu să-mi explic de ce nu au făcut asta”, a declarat Avram.

Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului Rapid, a făcut referire la faza respectivă după meci: „Mi-a plăcut prima repriză. Am avut și penalty. La Petrila e penalty clar. Sezonul ăsta le contorizez. Am văzut pe la alte echipe că mulți vin și spun de Rapid. Am avut penalty clar, trebuia să fie 3-0. Nu știu de ce nu s-a dat. O primă repriză bună, în a doua nu au mai fost ocazii.”

Sursa: www.digisport.ro