Marius Șumudică are dreptate, spune Daniel Pancu: Rapid nu știe să atace pozițional

Daniel Pancu a subliniat o problemă recurentă în echipa Rapidului, una pe care, în opinia sa, antrenorii din ultimii ani nu au reușit să o rezolve, conform orangesport.ro. Pancu, actualul selecționer al echipei naționale de tineret U21, și-a exprimat acordul cu Marius Șumudică, după înfrângerea Rapidului cu U Cluj.

Marius Șumudică a obținut o victorie împotriva celor de la Poli Iași și a remizat cu Universitatea Craiova, dar a suferit o înfrângere în fața echipei U Cluj, pe teren propriu, în Giulești. După această înfrângere, Șumudică a discutat despre problemele echipei, iar Daniel Pancu a oferit o analiză detaliată.

“Rapid este un club unde foarte greu tinerii reușesc, foarte greu. Noi am fost câțiva în urmă cu 30 de ani aproape, la fel au fost mulți care au venit, dar foarte puțini au fost cei care au reușit să joace la Rapid. Consider că sunt încă în căutări, apele sunt încă agitate, e mult de muncă și sper să ajungă cât mai curând la stabilitatea asta, din punct de vedere al fotbalului”, a declarat Pancu.

După înfrângerea cu U Cluj, Pancu a susținut că Rapid are o dificultate majoră în a juca un atac pozițional eficient, o problemă menționată și de Marius Șumudică.

“L-am auzit și pe Șumudică scoțând în evidență atâtea probleme de joc și unul dintre ele a fost jocul pozițional, pe atac. Dar partea asta trebuiau să o aibă, în trei ani de zile trebuiau să știe să facă lucrurile astea. Și are dreptate, Rapid nu știe să atace pozițional”, a spus Pancu.

Acesta a adăugat că, din punct de vedere al spiritului echipei, Șumudică ar putea reuși să îmbunătățească situația. “Cel puțin la nivel de spirit cu siguranță că va reuși lucrul ăsta, plus că el știe foarte bine ce înseamnă Rapidul. A jucat într-o echipă care a câștigat campionatul după foarte mulți ani și sunt convins că își dorește o echipă de nivelul ăla, dar drumul e lung”, a mai precizat Pancu.

În ceea ce privește seria de rezultate negative ale Rapidului, Pancu a exprimat frustrarea sa legată de situația echipei.

“Nu mai e ca pe vremuri, că tot vorbim despre răbdare. Să știți că lucrurile s-au schimbat și nu mai e presiunea care era odată. În Giulești era foarte greu, cum au fost serii foarte bune și cu Iosif, și cu Mutu, și cu Bergodi.

Cu toți trei au fost serii cu meciuri fără victorie… Unde s-a mai văzut în istoria Rapidului să aibă 15 jocuri o victorie sau acum că ai 16-17 jocuri cu două victorii? Unde s-a mai pomenit? Eu nu îmi amintesc, nu am trăit nici cu echipa aia de copii când eram în insolvență astfel de serii, că nu am avut”, a mai spus Pancu.

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *