Partida dintre CFR Cluj și Rapid poate fi urmărită de abonații Digi România atât pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport.
Înaintea confruntării din Gruia, antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a oprit antrenamentul echipei sale. El a explicat decizia într-o conferință de presă, menționând că a încercat să provoace un șoc în rândul jucătorilor:
„E greu să pregătești orice meci, e greu să duci jucătorul mental. Azi, de exemplu, am oprit antrenamentul la un moment dat. Așa, ca un secret, am încercat să creez un conflict.
Simțeam o stare de apatie și de automulțumire. Le-am zis: ‘Dacă vreți să ne mai antrenăm, bine. Dacă nu, hai să plecăm acasă, că nu are rost! Am venit degeaba’.
Am încercat să fac un șoc pentru că deja parcă se terminase campionatul. Noi n-am realizat nimic, trebuie să ajungem în cupele europene, iar ei trebuie să înțeleagă lucrul ăsta.”
În ceea ce privește partida cu CFR Cluj, Șumudică a vorbit despre dificultatea meciului și obiectivele echipei sale:
„Ne așteaptă un joc dificil cu o echipă bună. I-am văzut la dubla cu Universitatea Craiova. CFR are un lot competitiv din toate punctele de vedere. Mă refer și la numărul de jucători cu calitate deosebită, dar ați văzut că în play-off se poate întâmpla orice.
Mergem să jucăm și să câștigăm. Venim după două rezultate pozitive, calificarea în semifinalele Cupei României pe un teren impracticabil și jocul din play-off cu Dinamo.
Victoriile aduc victorii. Speram ca aceste două jocuri să ne ducă pe un trend ascendent, să revenim la ceea ce am făcut din iarnă până acum. Echipa chiar arată bine și cred că putem pune problema oricărei alte echipe din play-off.
Mergem la CFR și ne dorim din tot sufletul să obținem un rezultat bun, chiar dacă CFR e cea mai bună echipă ca joc practic. Marchează foarte mult, iar asta o spun cifrele. Primesc și goluri, dar dezvoltă foarte bine și au schimbat stilul de joc. Antrenorul nu mai are nevoie de nicio caracterizare, un antrenor foarte bun, cu multe trofee.”
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News