Marius Șumudică a semnat un contract cu Rapid București valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire automată în cazul calificării echipei în play-off la finalul sezonului regulat. Acesta este și obiectivul stabilit de club pentru această perioadă.
În cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat, Marius Șumudică a declarat că este pregătit să părăsească echipa dacă nu va reuși să obțină rezultatele așteptate: „Dacă se întâmplă asta, plec”.
Antrenorul a adresat și un mesaj suporterilor care l-au contestat în ultima perioadă, inclusiv la meciul recent cu Dinamo. „Eu îmi cer scuze suporterilor dacă în anumite momente am greșit față de ei. Probabil că mi-am dorit mult să ajung aici. Eu nu am văzut niciun mesaj jignitor la adresa mea. Au fost mesaje sustrase din context. Din unele declarații pe care eu le-am oferit în anumite momente. Dacă eu am greșit, îmi cer scuze. Rapid e familia mea. Nu voi jigni niciodată pe nimeni. Eu mă transform doar pe teren. În afara terenului sunt altfel”, a declarat Șumudică.
Acesta a mai subliniat că își propune să ducă echipa pe poziții superioare: „Sunt convins că vom ridica Rapidul acolo unde îi este locul. De fapt, este targetul meu. În momentul în care nu voi face lucrul ăsta, eu nu îl voi aștepta pe domnul Șucu să-mi spună să plec. Voi pleca eu. Vă spun. În momentul în care eu nu-mi realizez obiectivul, nu îl voi aștepta pe el să-mi spună că nu vom mai lucra împreună. Dragostea o lăsăm deoparte. Rezultatele vorbesc”, a adăugat antrenorul.
Marius Șumudică a mai antrenat Rapid în perioada iunie 2010 – aprilie 2011, înregistrând atunci 14 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri.
Următorul meci al echipei Rapid sub conducerea lui Șumudică va avea loc vineri, la Iași, împotriva Politehnicii. După această deplasare, Rapid va întâlni Universitatea Craiova, liderul actual din Superliga României, într-un alt meci dificil. Primul meci al lui Șumudică pe teren propriu va avea loc pe 14 septembrie, împotriva Universității Cluj, după pauza competițională pentru meciurile echipelor naționale.