Marius Șumudică despre David Ankeye: „Se vede că nu a jucat doi ani de zile”

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a comentat situația atacantului David Ankeye, transferat sub formă de împrumut de la Genoa, dar care nu a reușit încă să se impună în echipă.

Tehnicianul a subliniat că Ankeye are nevoie de timp pentru a se adapta, având în vedere perioada îndelungată în care nu a evoluat.

„Da, este un jucător care are nevoie de timp probabil. Nici eu nu pot să îmi dau seama în momentul de față. Îl văd la antrenamente și e clar că are unele calități, dar se vede că nu a jucat doi ani de zile. Dacă nu joci doi ani de zile nu e ușor, îți dai seama. El a venit aici să încercăm să îl ajutăm și noi, iar el să ne ajute și el în același timp. A fost totuși vândut pe o sumă de 2,5 milioane de euro la Genoa. E clar că există ceva în spatele lui. Crede-mă că nici nu am timp. Mai am 10 meciuri în play-off care sunt toate finale și încercăm să îndeplinim un obiectiv. Va fi foarte greu, dar se pregătește, n-am ce să spun”, a declarat Marius Șumudică pentru Fanatik.

Antrenorul a evidențiat și necesitatea unui atacant eficient, menționând că echipa trebuie să găsească soluții pentru a îmbunătăți eficiența ofensivei.

„Mai departe intervine valoarea individuală a fiecărui jucător. Avem nevoie de un atacant care să marcheze. E clar că avem nevoie și am încredere că într-un final vom găsi cheia și voi face din ei niște atacanți care să ne ajute, fiindcă în rest echipa pare sudată și a fost construită într-un timp de 6 luni de zile”, a adăugat tehnicianul.

Obiectivul Rapidului: calificarea în cupele europene

Înaintea meciului cu Hermannstadt, Marius Șumudică a vorbit despre obiectivele Rapidului, subliniind că echipa vizează calificarea într-o competiție europeană.

„Oficial, obiectivul Rapidului e calificarea într-o cupă europeană. Ăsta e obiectivul meu. Am spus când am venit că trebuie să ieșim din grupa Cupei României, avem și această posibilitate. Iar dacă terminăm în play-off pe un loc de cupă europeană vom juca la baraj. Avem două scenarii pentru a ne îndeplini acest obiectiv. E mai ușor să câștigi Cupa decât campionatul. E foarte important ca după 13 ani să fim din nou în Europa”, a precizat antrenorul.

Șumudică a analizat și configurația play-off-ului, subliniind că fiecare punct contează în lupta pentru atingerea obiectivului.

„Diferența ar fi de vreo 3-4 puncte în play-off. Se joacă. E un alt campionat. Vom juca și pragmatic, în anumite momente, și la victorie. Fac o paranteză”, a transmis Marius Șumudică în conferința de presă.

Sursa: www.prosport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News


Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *