Marius Şumudică, despre imaginile în care înjura FCSB: ”Nu mă pot schimba”

Marius Șumudică a explicat de ce a înjurat echipa FCSB la meciul cu Rapid. Antrenorul, prezent pe Arena Națională pentru a-și susține echipa, nu a ezitat să-i înjure pe rivalii din Berceni, conform orangesport.ro.

În trecut, el a fost dorit de Gigi Becali pentru postul de antrenor la FCSB, dar a rămas fidel Rapidului, echipa căreia îi declară mereu dragostea.

Șumudică și-a cerut scuze pentru gestul său, recunoscând că nu a fost potrivit pentru un antrenor, dar a subliniat că nu poate să se desprindă niciodată de clubul pentru care a scris istorie.

El a explicat: „Scandam ce scandau toți, este adevărat că am făcut-o și din postura de antrenor al Astrei, după ce am câștigat campionatul. Am făcut ceea ce simt. Îmi cer scuze pentru vocabular!

Așa ceva nu trebuie să facă parte din portofoliul unui antrenor. Ăsta sunt. Nu mă pot schimba. Când lumea cântă imnul Rapidului, mie îmi dau lacrimile”.

Marius Șumudică este liber de contract începând din martie, după ce s-a despărțit de Gaziantep.