Marius Șumudică își exprimă dorința de a reveni cândva ca antrenor la Rapid. Fost campion ca jucător în Giulești în 1999, și având experiență anterioară ca secund și principal în această echipă, el își dorește să ducă din nou echipa spre performanțe mari.
„Mi-aș dori enorm să revin la Rapid. Vom deveni o forță și cred că vom câștiga campionatul”, a declarat Șumudică
În cazul în care i se va oferi șansa de a antrena din nou la Rapid, acesta este convins că echipa va fi puternică și va avea sprijinul financiar al lui Dan Șucu, un lot de jucători de calitate și susținerea galeriei.
„Cu staff-ul și jucătorii pe care îi am, împreună cu suporterii, vom fi o forță. Vom deveni o forță și cred că vom câștiga campionatul”, a subliniat Șumudică într-un interviu pentru Fanatik, citat de Sport.ro.
Deoarece Rapid are actualmente un antrenor în persoana lui Cristiano Bergodi, Șumudică se vede lucrând în viitorul apropiat în țările arabe.
„Mi-aș dori să plec în străinătate. Am primit deja oferte și cred că în curând voi merge în Golf, având în vedere contactele și discuțiile avute. În România, aș accepta un proiect care să mă conducă spre competițiile europene”, a adăugat el.