„Mi-a dat o stare pozitivă”: Alex Dobre, despre atmosfera din Giulești

Alex Dobre nu a început ca titular în partida Rapidului împotriva echipei din Dobrogea, însă cele 25 de minute oferite de antrenorul Marius Șumudică au fost suficiente pentru a atrage atenția suporterilor giuleșteni.

În minutul 72, Dobre a realizat o cursă rapidă pe partea dreaptă, finalizând cu piciorul stâng și trimițând mingea în plasa laterală. În prelungiri, atacantul, sosit liber de contract la Rapid, a reușit o „dublă”, marcând după o centrare venită de la Micovschi.

„În momentul în care am intrat pe teren și am simțit atmosfera și tot ce făceau suporterii, mi-a dat o stare pozitivă, m-a încărcat cu o energie bună, pozitivă, și am vrut să dau totul din mine. Când am înscris cele două goluri, a fost o descătușare, pentru că am trecut printr-o perioadă grea. Lucrul acesta mi-a oferit o mare bucurie în suflet”, a declarat Dobre despre evoluția sa din meciul cu Farul, conform www.gsp.ro.

Dobre privește acum către următoarea partidă, derby-ul cu FCSB, programat duminică, 27 octombrie, pe Arena Națională, la ora 21:00. „La meciul de duminică așteptăm suporterii alături de noi, iar noi vom da tot ce avem mai bun. Ne-am pregătit superbine săptămâna aceasta și vom merge acolo cu toată energia bună, pozitivă, pentru a lua cele 3 puncte”, a afirmat Dobre.

Dobre a fost împrumutat de clubul portughez Famalicao în perioada ianuarie – iunie 2023, iar prestațiile sale i-au convins pe aceștia să îl transfere definitiv de la Dijon pentru suma de 600.000 de euro. La un an de la acest transfer, Famalicao l-a eliberat de contract, după un sezon în care a avut doar 16 apariții și o medie de sub 25 de minute jucate pe meci, în care a marcat un singur gol.