Mihai Stoica nu vrea Rapid – FCSB pe Arena Națională

Rapid a anunțat inițial că meciul cu FCSB va avea loc în Giulești, însă Dan Șucu a schimbat decizia și a exprimat dorința pentru desfășurarea derby-ului pe Arena Națională, din cauza cererii mari de bilete. Șucu a menționat că Rapid este dispusă să ofere o întreagă peluză pentru suporterii FCSB-ului.

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a declarat că nu a primit nicio notificare oficială cu privire la mutarea meciului și că ar prefera ca partida să aibă loc în Giulești.

„Încă n-am primit nimic (n.r – înștiințare privind locul de disputare). Ok, jucăm oriunde, dar n-am fost anunțați deocamdată.

Vorbesc foarte serios. Prima dată, când am primit propunerea aia, d-aia am și spus că vreau să jucăm în Giulești.

Ai nevoie câteodată să-ți înfrângi demonii. Am jucat două meciuri acolo, am pierdut două meciuri. 

A fost situația care a fost la ultimul meci din play-off, cu intrările alea. Nu cred că mai are cineva curaj să facă ce au făcut atunci  pentru că prea s-a vorbit mult de treaba asta.

Eu am încredere că putem să câștigăm acolo. Nu știu dacă se joacă pe Arena Națională. Deocamdată nu am primit nimic”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

5 victorii pentru Rapid în ultimele 7 meciuri cu FCSB

De la revenirea în Liga 1, Rapid a înfruntat de șapte ori FCSB. Giuleștenii au câștigat de cinci ori, iar formația roș-albastră s-a impus doar de două ori.

15 august 2021: Rapid – FCSB 1-0 (Arena Națională)

15 decembrie 2021: FCSB – Rapid 3-1 (Arena Națională)

24 iulie 2022: Rapid – FCSB 2-0 (Giulești)

6 noiembrie 2022: FCSB – Rapid 3-1 (Arena Națională)

23 martie 2023: Rapid – FCSB 1-0 (Giulești)

27 mai 2023: FCSB – Rapid 1-5 (Arena Națională)

5 noiembrie 2023: FCSB – Rapid 1-2 (Arena Națională)