Mircea Lucescu îl susține pe Neil Lennon. Mesaj pentru cei care îl critică pe Dan Șucu

Fostul selecționer susține că fanii ar trebui să-l susțină pe tehnicianul nord-irlandez și spune că Dan Șucu (61 de ani) nu ar trebui să fie contestat din pricina acestei decizii.

Mircea Lucescu le-a transmis fanilor de la Rapid că trebuie să-l susțină pe Neil Lennon

Neil Lennon a sosit în România pentru negocieri cu Dan Șucu, dar nu a fost prezent la partida Rapid – FCSB 2-0. Jurnaliștii din Marea Britanie au aflat că antrenorul a primit o ofertă de 1,75 de milioane de euro pentru un contract pe doi ani. Daily Record a vorbit chiar de un salariu cu șapte cifre. În ambele variante din acești bani ar trebui să-și plătească și colaboratorii pe care îi aduce.

Mircea Lucescu a transmis că speră că Neil Lennon va obține performanțe în România, chiar dacă ultima oară a antrenat în anul 2022, pe Omonia Nicosia.

”Dacă nu îl primim cu încredere, după trei luni dispare el. Că şi el simte. Nu este un om legat doar de acest contract.

Are în spatele lui o carieră, nişte realizări. Un nivel material care îi permite să se retragă în orice moment. Să nu împingem noi un om să se retragă înainte de a demonstra ce poate să facă”, a declarat Mircea Lucescu, conform Fanatik.

Mircea Lucescu, mesaj pentru cei care contestă deciziile lui Dan Șucu

Mircea Lucescu a fost prima variantă a lui Dan Șucu, pentru postul de antrenor principal al Rapidului, dar a refuzat. Acum îl susține pe acționarul principal al grupării din Giulești.

“Nu este normal. Este un om care a făcut performanţă. A câştigat campionate cu Celtic, s-ar putea să fie pentru el o nouă relansare. Poate să aducă un suflu nou. Până la proba contrarie, trebuie sprijinit, ajutat.

Asta a fost hotărârea, asta trebuie respectată. Nu se poate să facem… Nu pot oamenii de afară să condiţioneze alegerile unui patron, unui om care investeşte, care se gândeşte la viitorul acestei echipe şi la modul în care se vor desfăşura lucrurile”, a mai afirmat Lucescu.

Citește tot articolul aici