Nebunie la primul antrenament al lui Șumudică la Rapid!

Marius Șumudică a fost prezentat oficial astăzi ca noul antrenor al echipei Rapid București, înlocuindu-l pe Neil Lennon, care a plecat fără să înregistreze nicio victorie în cele șase etape disputate în Superliga. În timpul mandatului lui Lennon, Rapidul a obținut cinci egaluri și o înfrângere.

Șumudică a condus în această seară primul antrenament, în care a avut un discurs motivațional de 15 minute adresat jucătorilor, după cum scrie www.gsp.ro. Aproximativ 300 de suporteri au fost prezenți pentru a-i ura bun venit și au scandat numele noului antrenor: „Șumi-gol, Șumi-gol”.

Rapid București va juca vineri, 23 august, primul meci sub conducerea lui Șumudică, împotriva echipei Poli Iași. După această partidă, Rapid mai are programată o deplasare pe terenul Universității Craiova, liderul actual al Superligii, înainte de pauza competițională.

În cadrul conferinței de presă, Șumudică a declarat: „Preiau echipa într-o situație delicată, jucăm la Iași, nu avem timp, fac primul antrenament azi, al doilea îl fac la Iași, unde nu pot să fac nimic. E o situație nu tocmai roz, dar sper să le transmit jucătorilor motivația și spiritul Rapidului. Avem jucători valoroși, lotul are valoare. Nu pot să promit că o să câștigăm la Iași, dar voi merge să ne batem de la egal la egal.”

Referindu-se la atmosfera de pe stadionul din Iași, tehnicianul a adăugat: „Mă aștept la un stadion plin. Vine Rapid, vine Șumudică și începe circul, am auzit de la voi. Nu o să înceapă niciun circ, fotbal și atât.”

– Marius Șumudică, la conferința de presă de prezentare la Rapid