Neil Lennon, uluit când a călcat pe Giulești: „Superb!”

Nord-irlandezul Neil Lennon a semnat un contract pe doi ani cu Rapid și urmează să susțină marți o conferință de presă pentru a discuta despre planurile sale la echipă. Înainte de aceasta, a oferit o declarație pentru site-ul Rapidului și a pozat în tricoul echipei pe stadionul din Giulești.

Neil Lennon a spus: „Stadionul este superb! Am văzut și fanii, sunt incredibili, seamănă cu cei ai lui Celtic. Abia aștept primul meci pe Giulești.”

Neil Lennon a fost prezentat oficial la Rapid și a declarat: „La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii.”

El a adăugat: „A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine. Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța.”

Lennon a subliniat responsabilitatea pe care o simte: „Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal. Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid.”