Neil Lennon, fost jucător și antrenor la Celtic Glasgow, a preluat oficial conducerea echipei Rapid București. Lennon a discutat despre filosofia sa fotbalistică și despre planurile pentru noul sezon într-un interviu, după cum se menționează pe www.sport.ro.
„Sunt pregătit pentru noul sezon. Sigur, avem o perioadă lungă de pregătire, dar e plăcut să văd reunirea echipei. Pauza a fost scurtă, așa că trebuie să îi luăm ușor pe jucători, că să ajungem treptat la condiția fizică pe care o vrem pentru startul campionatului. Dar eu și staff-ul meu suntem foarte entuziasmați în privința provocărilor care stau în fața noastră. Sunt foarte mândru că am devenit antrenorul acestei echipe.”
Antrenorul a menționat că prima întâlnire cu jucătorii a avut loc recent și a subliniat necesitatea de a schimba mentalitatea echipei. „Astăzi i-am cunoscut pe jucători, pe mulți i-am văzut pentru prima dată. Cu câțiva dintre ei am făcut cunoștință în această dimineață și am stat puțin de vorbă.
Am văzut deja mai multe meciuri din sezonul trecut. Cred că trebuie să schimbăm un pic mentalitatea, ceea ce poate să ne ia un pic de timp. O să încercăm să schimbăm un pic și defensiva, nu neapărat din punct de vedere structural, pentru că nu a fost la cel mai înalt nivel posibil în stagiunea precedentă.”
Lennon a remarcat pasiunea fanilor echipei Rapid și a făcut o comparație cu fanii lui Celtic. „Am văzut cât de mult iubesc fanii acest club.”
Întrebat despre capacitatea jucătorilor mai în vârstă de a-și schimba mentalitatea, Lennon a fost direct: „Trebuie, pentru că altfel o să terminăm tot pe locul al șaselea. Trebuie să avem evoluții mai consistente. Ca să fii campion trebuie să ai consistență. Trebuie să te bucuri de o victorie, dar să începi să muncești imediat pentru victoria viitoare. E o muncă pe care trebuie să o faci săptămână de săptămână.”
Antrenorul a exprimat încrederea în abordarea sa și a subliniat importanța adaptării jucătorilor la noile cerințe. „Am avut multe provocări în carieră, nu sunt speriat. Am lucrat cu succes la un club uriaș din Scoția.
Sigur că nu va fi ușor, dar privesc cu optimism această nouă provocare. Trebuie să ne punem amprenta proprie pe evoluțiile echipei, poate că adaptarea jucătorilor va dura o perioadă. Dar e fotbal, ei vor înțelege ce vrem, în cele din urmă.
Sunt foarte mulțumit că am reușit să mă întâlnesc și cu fani ai Rapidului. Am urmărit meciurile și am văzut cât de pasionați sunt de fotbal și cât de mult iubesc clubul.
Și la Celtic am avut parte de un club cu fani pasionali, sunt obișnuit cu o asemenea galerie. Deja am întâlnit fani în oraș, nu a fost dificil să fiu recunoscut cu părul meu roșu (râde). Mi-au urat un bun venit călduros.”
Despre strategia sa fotbalistică, Lennon a explicat importanța pregătirii fizice și mentale. „Filosofia mea e că nu poți fi puternic psihic, dacă nu ești puternic fizic.”
În ceea ce privește transferurile, Lennon a confirmat că vor veni jucători noi, dar nu neapărat de la Celtic. „Vor veni mai mulți jucători noi, căutăm și lucrăm chiar acum la acest capitol. Se lucrează intens în spatele cortinei pentru a încheia negocierile.
Nu cred că vor veni jucători de la Celtic sau care au jucat acolo. Vreau ca jucătorii actuali și cei care vin să evolueze cu intensitate și să fie muncitori.”
Lennon a încheiat cu o privire asupra obiectivelor pentru sezonul viitor. „Nu pot promite că vom lua campionatul. Dar pot promite că vom fi un contender de top la titlu.”
Referitor la situația jucătorului Rrahmani, Lennon a afirmat: „Rrahmani este jucătorul nostru, în acest moment. Nu știu de niciun transfer. E un jucător important, în viziunea mea. A avut un sezon foarte bun în tricoul Rapidului. Vom vedea, nu am un glob de cristal ca să văd viitorul. Clubul va decide, dar eu sper că mă bazez pe el.”