Noii jucători ai Rapidului, integrați natural în echipă, potrivit lui Viorel Moldovan

Tobias Christensen, achiziționat de la Fehérvár, și Constantin Grameni, venit de la Farul Constanța, ar putea debuta pentru Rapid în partida cu Universitatea Cluj, programată luni, de la ora 21:00, în etapa a noua din Superliga, conform www.sport.ro.

Viorel Moldovan a declarat că „Christensen și Grameni, sunt la dispoziția lui Șumudică”, fiind disponibili pentru jocul de luni. În schimb, Clinton N’Jie din Camerun și gabonezul Aaron Boupendza mai așteaptă obținerea permiselor de muncă, ceea ce va amâna debutul lor.

„Sunt foarte mulțumit de noile achiziții. Cei patru jucători s-au integrat foarte natural în familia Rapid. Tobias Christensen și Dina Grameni sunt la dispoziția antrenorului Marius Șumudică, începând cu etapa de luni.

De asemenea, urmăm toate procedurile birocratice necesare pentru a-i avea disponibili de joc cât mai repede pe Clinton N’Jié și Aaron Boupendza. Ambii jucători s-au antrenat astăzi cu echipa.

Cu toate aceste detalii puse la punct, privim spre meciul de luni cu speranță și suntem bucuroși că toate lucrurile merg conform planului în cazul noilor veniți”, a spus Moldovan pe site-ul clubului.

Înaintea meciului, Marius Șumudică a exprimat emoțiile pe care le resimte la revenirea pe banca Rapidului. „Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important. Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile. Mă întorc acasă, sper să fie de bun augur.

Avem nevoie de rezultat, de tot ceea ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație. Fiindcă, într-un final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat”, a spus Șumudică.

El a menționat, de asemenea, că doar o parte din jucători au fost disponibili pentru antrenamente, din cauza convocărilor la echipele naționale, și a subliniat importanța pregătirii înaintea meciului împotriva liderului campionatului.

„Întâlnim liderul, nu întâmplător e acolo. Are cinci victorii. Suntem pregătiți, dorim foarte mult să arătăm bine și în urma exprimării pe care o vor avea jucătorii mei sper ca rezultatul să fie pozitiv”, a adăugat el.