Măsuri aplicate după meciul Rapid – Dinamo: sancțiuni contravenționale și sesizări penale
Partida dintre Rapid și Dinamo s-a desfășurat pe Arena Națională, cu Rapid în calitate de echipă gazdă, în fața a puțin peste 18.000 de spectatori.
În urma evenimentului sportiv, Jandarmeria a aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, însumând 76.470 de lei. Dintre acestea, trei sancțiuni, în valoare totală de 50.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului. Alte două sancțiuni, în valoare de 20.000 de lei, au fost direcționate către societatea specializată de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor legale.
Potrivit comunicatului transmis de Jandarmerie, „în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit patru acte de sesizare a organelor de urmărire penală și două act de constatare pentru folosirea materialelor pirotehnice care vor fi înaintate către polițiştii specializați din cadrul Poliției Capitalei, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare.”
De asemenea, „au fost aplicate trei sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni sau un an.”
Autoritățile au anunțat că „se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.”
„În fınal, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei.
Sursa: www.gsp.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News
Ce treabă are Rapidul pentru că au intrat cei de la Dinamo cu petarde în stadion. De ce nu au fost penalizați cu această sumă cei care aveau în fișa postului să facă contolul la intrarea în stadion…????? Sau nu cumva acest lucru trebuia să fie făcut de către jandarmerie.