Meciul dintre Universitatea Craiova şi Rapid s-a dovedit a fi unul extrem de disputat în cadrul sezonului actual, aducând o serie de răsturnări de situaţie pe terenul de joc al stadionului „Ion Oblemenco”.
Universitatea Craiova a reuşit să obţină o victorie acasă împotriva echipei Rapid, cu scorul de 2-1, în etapa a doua a play-off-ului Superligii României.
Încă din debutul meciului, gazdele au avut o şansă de a deschide scorul în minutul 19, dar golul lui Mitriţă a fost anulat pentru offside.
Deschiderea scorului a venit din partea oaspeţilor, prin reuşita lui Funsho Bamgboye, în minutul 48. Situaţia s-a complicat şi mai mult pentru craioveni, atunci când în minutul 51 Lyes Houri a fost eliminat după primirea celui de-al doilea cartonaş galben.
În ciuda avantajului numeric al echipei adverse, Universitatea Craiova a reuşit să revină în joc. Ştefan Baiaram a reuşit să egaleze în minutul 59, după o pasă precisă venită din partea lui Mitriţă.
Mai târziu, a sosit momentul ca echipa gazdă să preia conducerea. Ivan a fost faultat în interiorul careului de către un adversar, iar mijlocaşul oltenilor, Mitriță, a transformat lovitura de la 11 metri, aducând echipa în avantaj, un avantaj ce a fost menţinut până la finalul partidei.
După încheierea meciului, Constantin Zotta a oferit o analiză asupra evoluţiei jocului disputat pe terenul de la Craiova.
”Începi repriza a doua şi marchezi imediat, înseamnă mult pentru moral.
Ai apoi acel noroc fabulos cu elimarea lui Houri, iar după totul se schimbă. Jucătorii ies nervoşi, face tot felul de gesturi Papeau. Baiaram a făcut un meci deosebit. A dat gol, nişte pase fabuloase.
Am văzut cum a coborât şi în apărare să îşi ajute colegii. La Rapid, când iese Papeau de pe teren, echipa conducea încă cu 1-0, dar nici nu-l bagă în seamă. Acolo (n.r. la Craiova) e echipă, e unitate. Asta e diferenţa”, a declarat Zotta pentru Orange Sport.
Ovidiu Herea a completat analiza făcută de colegul său de studio, evidenţiind diferenţele dintre cele două echipe:
”Craiova a avut un lider în teren, unitate, ceva ce nu a avut Rapid. Rapid nu a arătat lucrurile astea. E clar că sunt nişte lucruri nelalocul lor”.
După acest rezultat, Universitatea Craiova ocupă locul secund în clasament, cu un total de 31 de puncte, în timp ce Rapid se situează pe poziţia a patra, cu 28 de puncte acumulate.