Ovidiu Herea critică reacția lui Boupendza după egalul cu Petrolul

Petrolul Ploiești și Rapid București, egal în etapa a 18-a din Superligă

Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare cu Rapid București, în cadrul etapei a 18-a din Superligă.

Înainte de startul partidei, Rapid a fost nevoită să efectueze o schimbare de ultim moment, după ce portarul titular, Siegrist, s-a accidentat la încălzire, fiind înlocuit cu Aioani. În minutul 27, Tidiane Keita a avut prima ocazie importantă a meciului, șutând de la distanță și lovind bara porții Rapidului. Șase minute mai târziu, Papp a trimis cu capul din apropierea porții, însă Aioani a intervenit și a păstrat scorul egal.

Gazdele au deschis scorul în minutul 55, când Dumitriu a înscris un autogol. Opt minute mai târziu, fundașul Petrolului și-a răscumpărat greșeala. În urma unei pase lungi trimise de Roche, Dumitriu s-a infiltrat pe partea stângă și a pasat către Alexandru Tudorie, care a marcat pentru 1-1. În urma acestui rezultat, Petrolul acumulează 27 de puncte și ocupă locul 6 în clasament, iar Rapid se află pe locul 7, cu 25 de puncte.

Meciul a avut și momente tensionate. În minutul 83, Aaron Boupendza a fost înlocuit cu Alexandru Dobre, iar fanii din tribuna 1 i-au adresat reproșuri. În replică, jucătorul le-a făcut semn să tacă și, după fluierul final, a plecat direct la vestiare fără să salute galeria.

Ovidiu Herea, fost fotbalist al Rapidului, a comentat gestul lui Boupendza în cadrul emisiunii Fotbal Show. „Au venit pe cai mari, au impresia că totul li se cuvine și la fiecare evoluție sau fiecare schimbare pe care o face antrenorul au ceva de comentat. Aici se ceartă cu cei din tribună. Până la urmă ai venit, trebuie să îți faci datoria de fotbalist, să dai cel mai bun randament când intri în teren.

Ce spun suporterii trebuie să treci cu vederea. Până la urmă plătesc un bilet, vin acolo, că l-au înjurat. Nu îi înțeleg reacția. Cred că o să aibă viață grea în Giulești din momentul ăsta, pentru că publicul giuleștean îți dă tot ce are el mai bun atâta timp cât îți dai viața pe teren, dar când reacționezi în felul ăsta nu sunt indulgenți”, a declarat Ovidiu Herea, conform Prima Sport.

 

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *