Pancu avertizează: „Rapid, cel mai mare adversar va fi coeficientul”

Daniel Pancu, fost selecționer al naționalei de tineret, a transmis un mesaj clar în privința șanselor echipelor românești de a atinge nivelul european al FCSB. Invitat la emisiunea GSP Live Special, tehnicianul a subliniat că gruparea roș-albastră rămâne net superioară rivalelor din România atunci când vine vorba de performanțele din cupele europene.

Întrebat dacă Rapid ar putea ajunge la anvergura europeană a FCSB, Pancu a explicat că principalul obstacol pentru giuleșteni îl reprezintă coeficientul scăzut.

„În cupele europene nu are nimeni cum să fie la nivelul FCSB-ului, nu are cum! Orice s-ar întâmpla. Nici nu știu a câta calificare în grupe e. E foarte greu. Craiova a avut handicap, a tot plecat din postura de echipă care să nu fie cap de serie. Și a ajuns. Un mic miracol. Cu șansă, dar și pe fondul unui joc bun al Craiovei”, a declarat Pancu.

El a adăugat că Rapid se va confrunta cu aceeași problemă: „Același lucru se va întâmpla și cu Rapid. CFR poate ajunge oricând, pentru că are un coeficient foarte bun. Rapid, în momentul în care se va califica într-o cupă europeană, cel mai mare adversar va fi coeficientul. Nu știu cât a investit FCSB în anii trecuți pentru a se califica. Anul ăsta are un lot cotat la 50 de milioane de euro.”

Pancu a insistat că diferențele sunt uriașe în plan financiar și că Rapid ar avea nevoie de un lot mult mai valoros pentru a spera la performanțe similare: „Închipuie-ți, dacă trebuie să ai un lot de 50 de milioane ca să intri în Europa League, pentru Rapid trebuie să ai un lot cotat la vreo 70 de milioane, pentru că ai adversari foarte tari. O să ai adversari gen cum a avut CFR. Adversari gen Lugano.”

Concluzia fostului internațional este una fermă: „Rapid poate ajunge să joace pentru Champions și Europa, dar cel mai mare adversar va fi coeficientul, întotdeauna.”

Sursa: www.gsp.ro