Pensia de fotbalist a legendei de la Steaua și Rapid o încasează Denis Drăguș în doar TREI ore la FCSB!

Fotbalul zilelor noastre a devenit o industrie cu sume amețitoare, incomparabil din punct de vedere financiar cu realitățile anilor ’70 – ’80, spre exemplu, deși suporterii care au prins „pe viu” jucătorii acelei perioade înclină spre echilibru valoric, dacă nu chiar plus pentru trecut.

În acest context, dar și pe fondul unor situații absurde perpetuate din anii României comuniste spre cei ai democrației de după ’89, foști mari jucători cu un palmares incredibil și un impact enorm asupra fotbalului românesc se află în situații paradoxale și rușinoase acum, la pensie.

La finalul carierelor de jucători încasează sume derizorii, mai ales dacă ne raportăm la salariile actuale din fotbal. O legendă de la Steaua și Rapid, tricolor de Mondiale, dezvăluie suma neverosimilă pe care statul român i-a întors-o după o carieră sportivă la cel mai înalt nivel.

Ion Liță Dumitru este unul dintre cei mai valoroși și reprezentativi mijlocași din istoria fotbalului românesc. Cu un „pachet” aproape complet de calități, a strâns 442 de meciuri și 64 de goluri marcate în campionatul nostru.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *