Prima reacţie a lui Andrei Borza după escapada din club: ”E cel mai mare regret al meu!”

Andrei Borza și Alexandru Albu au fost surprinși într-un club de noapte din Iași, la scurt timp după ce echipa lor, Rapid, a suferit o înfrângere pe terenul celor de la Poli, cu scorul de 1-3. Filmările i-au arătat petrecând în timp ce colegii lor se aflau în cantonament.

Conform regulamentului intern al clubului și a standardelor de conduită, Alexandru Albu și Andrei Borza au fost amendați și excluși din lot pentru o etapă.

Gestul lor a atras atenția și a primit reacții din partea conducerii tehnice a naționalei României. Edi Iordănescu, selecționerul, a început să reevalueze componența echipei pentru EURO 2024 și s-ar părea că a decis să îl elimine pe Andrei Borza din planurile sale.

Andrei Borza a transmis astăzi primele sale declarații despre incident, exprimând regretul pentru ieșirea în club și efectele negative pe care le-a avut acest lucru.

„S-a întâmplat acum o lună. Îmi pare rău, e primul interviu de atunci. Îmi pare rău pentru staff, pentru colegi, pentru conducere, pentru suporteri. Vreau să uit cât mai repede acel episod. Am făcut o greşeală, iar acum vreau să mă gândesc la prezent şi la viitor.

Îl înţeleg (n.r – pe Edi Iordănescu). Nu ai voie să faci aşa ceva dacă vrei la echipa naţională. Îmi pare nespus de rău şi faţă de dumnealui. Eu vreau să muncesc şi să arăt tuturor că sunt cel mai bun. Sunt tânăr. Până acum, da, e cel mai mare regret al meu şi îmi pare nespus de rău.

Sunt la început de carieră, joc de doi ani la echipe de seniori. Mă vedeam foarte sus şi, aşa cum am urcat, am coborât extrem de rapid”, a spus Borza.