Promisiunea făcută de Marius Șumudică suporterilor Rapidulului

Meciul dintre Rapid București și Hermannstadt, din etapa a 15-a a Superligii, este programat pentru luni, la ora 21:00.

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a declarat că echipa sa nu vizează încă titlul, dar le-a transmis suporterilor că obiectivul pentru sezonul următor va fi câștigarea campionatului, conform www.gsp.ro.

„Noi nu ne batem la titlu nici cu acest lot, nu mai zic dacă mai pierdem vreo doi jucători. Nici dacă mai aducem vreo doi nu mă bat la titlu, pentru că obiectivul de când am venit în Giulești a fost clar, să jucăm în play-off. Acesta a fost un obiectiv intermediar. Vom vedea ce se mai întâmplă atunci, dacă ne calificăm”, a explicat Șumudică în cadrul conferinței de presă de dinaintea partidei cu Hermannstadt.

Pentru viitor, antrenorul a făcut o promisiune suporterilor. „Dacă toți vreți să smulgeți ceva de la mine legat de titlu, pot face o promisiune că Rapid se va bate la campionat în sezonul viitor. La ce se construiește în momentul de față, la ce condiții avem, ar fi un eșec să nu ne batem la campionat și spun asta cu tărie”, a afirmat el.

Șumudică a subliniat și dificultatea actualei ediții a campionatului, observând evoluția echipelor mai mici: „Campionatul e mai puternic decât în anii trecuți. Echipele mici au adus străini care au ridicat nivelul și se pot lua la trântă cu oricare din echipele mari”.

În prezent, Rapid ocupă locul 11 în clasamentul Superligii, cu 17 puncte acumulate în 15 meciuri, la 13 puncte în spatele liderului U Cluj.