Rapid București a publicat lotul pentru sezonul 2025-2026, precizând că Borisav Burmaz nu face parte din acesta din cauza unei accidentări suferite în perioada de pregătire. Clubul a transmis pe rețelele de socializare: „Gata de un nou început! Lotul Rapidului și numerele de pe tricou pentru noul sezon. Borisav Burmaz nu este inclus în lotul pentru prima parte a campionatului, aflându-se în recuperare după accidentarea suferită în presezon”.
De asemenea, Mattias Kait nu a fost inclus în lot. Antrenorul Costel Gâlcă a sugerat anterior că jucătorul nu intră în planurile sale pentru noul sezon.
Rapid va disputa primul meci oficial din actuala ediție a Superligii vineri, de la ora 21:30, împotriva formației FC Argeș, nou-promovată în primul eșalon. Partida va marca debutul oficial al lui Costel Gâlcă pe banca tehnică a echipei giuleștene.
În cadrul conferinței de presă susținute înaintea jocului, antrenorul a declarat: „Suntem nerăbdători să începem campionatul. Pregătirea a fost foarte bună, intensă, cu o încărcătură foarte mare. Când ne-am întors din cantonament am avut două săptămâni mult mai bune, am câștigat mult în rapiditate și suntem dornici să începem campionatul cu dreptul”.
Referindu-se la atitudinea jucătorilor, Gâlcă a afirmat: „La ce atitudine au avut băieții pe parcursul pregătirii… Jucătorii sunt foarte dornici să înceapă acest campionat, să-l înceapă bine. Exprimarea noastră trebuie să fie foarte bună pe teren pentru a da bucurie suporterilor noștri. Este important pentru noi acest meci, sunt 3 puncte în joc și trebuie să câștigăm fiecare meci, ca să le oferim bucurii suporterilor”.
În ceea ce privește abordarea partidei, tehnicianul a spus: „În primul rând, echipa trebuie să aibă atitudine, să fie curajoasă, să-și impună jocul și să-și asume riscuri în atac. O echipă care din primul minut trebuie să plece cu gândul de a câștiga”.
Despre obiectivul personal pentru această partidă, Gâlcă a precizat: „Pentru mine este important să câștig acest meci. Păcat că nu jucăm în Pitești. Importanța jocului pentru mine este de a câștiga, de a pleca cu cele 3 puncte”.
Sursa: www.gsp.ro